Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, noi rachete interceptoare pentru sistemele de apărare aeriană Patriot ale Kievului, potrivit Kyiv Post.
Anunțul a fost făcut sâmbătă, la Kiev, de ministrul german de Externe, Johann Wadephul.
În cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, Wadephul a spus că discuțiile cu aliații europeni și cu Statele Unite privind apărarea aeriană a Ucrainei au avut rezultate bune.
Ministrul german a spus că speră ca negocierile să ducă la un rezultat cât se poate de pozitiv și că va continua discuțiile săptămâna viitoare, inclusiv în cadrul unei întâlniri cu secretarul de stat american Marco Rubio.
Ucraina are nevoie urgentă de noi sisteme de apărare aeriană, mai ales pentru că urmează perioada sezonului rece, când infrastructura energetică riscă să fie din nou ținta atacurilor rusești, a mai precizat ministrul.
El a mai declarat că obiectivul sprijinului occidental este ca, la finalul războiului, „statul de drept” să prevaleze asupra „legii junglei”.
Din suma totală de 60 de milioane de euro, 50 de milioane vor fi acordate sub formă de ajutor umanitar, iar alte 10 milioane de euro vor merge către Pachetul de asistență cuprinzător al NATO pentru Ucraina.
Banii destinați ajutorului umanitar vor fi direcționați către organizații ale ONU și ONG-uri care sprijină populația din Kiev și din zonele apropiate de front. O bună parte a fondurilor va fi folosită pentru achiziția și livrarea de generatoare.
Cei 10 milioane de euro alocați prin programul NATO vor fi folosiți pentru a asigura surse descentralizate de energie pentru armata ucraineană. Dotarea spitalelor militare și achiziționarea unor sisteme pentru combaterea dronelor reprezintă alte aspecte esențiale.
În timpul vizitei sale la Kiev, Johann Wadephul a vorbit despre cât de dificilă este situația în care se află populația ucraineană și despre cât contează pregătirea infrastructurii pentru lunile de iarnă.
Ministrul german a precizat că, împreună cu omologul său francez, Jean-Noël Barrot, a transmis un apel mai multor state pentru acordarea de sprijin Ucrainei, astfel încât rețeaua energetică să poată funcționa în sezonul rece.