Germania: Dependenţa de energia din Rusia şi de pieţele de export a devenit un cocktail toxic

Pe de cealaltă, România, una dintre ţările europene cu cea mai mare diver­si­tate de surse de energie şi cu o dependenţă redusă de importurile de gaze, va avea în 2023 cel mai puternic avans al PIB, dacă din clasa­ment sunt excluse economiile atipice Malta şi Irlanda. Economia germană, cea mai mare din Europa, este orientată spre exporturi, cea românească fiind propulsată de consum.

Aceste direcţii ale PIB-urilor reies din cele mai recente prognoze ale Comisiei Euro­pene, care arată că Germania va avea o scădere economică de minus 0,6% anul viitor, iar România va creşte cu 1,8%. Creşterea este excepţională şi pentru Europa de Est, unde de obicei economiile evoluează mai dinamic decât în Vest. Proiecţiile CE arată că Ungaria şi Cehia aproape că vor stagna la 12 luni, ceea ce înseamnă că la un moment dat vor intra şi ele în recesiune. PIB-ul polonez ar urca cu 0,7%. Aici trebuie menţionat că Ungaria are cele mai mari dobânzi din regiune, cea de referinţă a băncii centrale fiind de 13%.

Referinţa în România şi Polonia este de 6,75%, iar în Cehia de 7%. Dobânzile mari încetinesc in­flaţia cu o latenţă de obicei de un an, dar frânează şi creş­­terea economică. Ban­ca centrală maghia­ră a dat startul creşte­rilor de dobânzi în UE la în­ce­putul verii anului tre­cut. Astfel de previ­zi­uni trebuie privite cu pru­den­ţă deoarece în ultimii ani estimările pe termen lung au fost foarte imprecise din cauza multitudinii de incertitudini, cum ar fi cele create de pandemie şi de agresiunile Rusiei contra Ucrainei. Însă ele pot repre­zenta repere şi arată tendinţe.

Recesiunile vin şi trec, şi de aceea nu scă­derea economică este marea tragedie pentru Germania. Cei mai mulţi analişti cred că rece­siunea germană nu va fi una adâncă. Tragedia constă în cauzele ei şi în urmări. Să asistăm cumva la începutul sfârşitului industriei ger­mane? se întreabă Politico. Iar la fel ca publi­caţia americană, întrebarea şi-o pun mulţi alţii.

Scenariul înfricoşător este cel în care cor­poraţiile industrial germane, dar şi com­paniile mijlocii, celebrele Mittelstand se vor confrunta cu o criză de energie pre­lungită şi cu ale­gerea de a se închide sau de a se mu­ta cu produc­ţia în ţări cu siguranţă ener­getică mai mare şi cu energie mai ief­tină. Com­panii­le mari au putere fi­nan­ciară şi de adaptare mai mare. IMM-urile nu.

Iarna aceasta nu va fi una a apocalipsei Mittel­standurilor şi nici a migraţiei deoarece Germania şi-a făcut suficiente rezerve de gaze naturale în ultimele opt luni. Însă perspectiva, în special pentru afacerile de mărime medie şi mică, va deveni din ce în ce mai sumbră pe măsură ce costurile mari persistă.

Companiile multinaţionale vor avea în faţa lor avantajul greutăţii şi al buzunarelor mai adânci, fiindu-le astfel mai uşor să-şi transfere liniile de producţie şi lanţurile de aprovizionare în economii mai prietenoase cu afacerile lor.

Guvernul pare să-şi fi dat seama de pericol, venind cu un plan de plafonare a preţurilor gazelor pentru câteva zeci de mii de companii importante, un efort care a stârnit reacţii potrivnice dure din partea unor state europene ca Franţa şi Ungaria.

Însă, scrie, Politico, fără vreun mecanism care să facă energia mai ieftină, 2023 şi anii următori ar putea deveni un coşmar în care industria grea germană se goleşte. Acest lucru ar fi o catastrofă pentru economia orientată puternic spre exporturi, dar şi pentru întreaga constelaţie de furnizori din statele vecine, printre care Cehia şi Slovacia. Într-un astfel de scenariu, se vorbeşte despre dezindustrializarea Germaniei. „Când peste zece ani vom privi la actuala criză de energie, ne-am putea gândi că acesta a fost începutul unei dezindustrializări accelerate în Germania“, spune Stefan Schneider, economist la Deutsche Bank. Ca un semn al ceea ce va veni, gigantul din industria chimică BASF, cu o istorie de 160 de ani, a anunţat la sfârşitul lunii trecute că îşi va reduce pentru totdeauna operaţiunile din Europa pentru a diminua impactul costurilor prea mari cu energia. Însă BASF a fost unul din principalii beneficiari ai acordurilor pentru importul de gaze ieftine din Rusia pe care guvernul german le-a protejat cu atâta îndârjire înainte ca Rusia să atace Ucraina. Fabricile europene ale BASF consumau la fel de multe gaze ca Elveţia. Înainte de invazie, Germania îşi importa 60% din energie. Procentul este încă actual. Gazele şi le aduce aproape în totalitate din import, iar înainte de război depedenţa de Rusia la acest capitol era de 55%. Industria consumă cea mai mare parte din gaze, de 36%. Dependenţa Germaniei de importuri de energie nu se rezumă doar la gaze, ci include şi petrolul şi carbunele. În cifre, cam aceasta este ecuaţia care ar duce la dezindustrializare. În prezent, 9% din IMM-urile germane din industrie spun că iau serios în considerare relocarea în străinătate. În 2020, România îşi producea 80% din gazele consumate.