- Home
- Externe
- WASHINGTON, (28.08.2019, 03:41)
- Andrei Vacaru
Germania, Franţa şi Marea Britanie solicită Coreei de Nord să revină la negocierile cu Statele Unite
Germania, Franţa şi Marea Britanie au făcut apel marţi la Coreea de Nord să revină la negocierile cu Statele Unite şi au condamnat ultimele teste făcute de Phenian, informează site-ul agenţiei DPA.

Germania, Franţa şi Marea Britanie solicită Coreei de Nord să revină la negocierile cu Statele Unite
„Reiterăm condamnarea unor astfel de lansări care încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite”, se arată în comunicatul comun al celor trei state, prezentat de adjunctul ambasadorului Germaniei la ONU, Jurgen Schulz.
Comunicatul celor trei state vine la doar câteva ore după o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la acţiunile Coreei de Nord. Celei trei ţări au solicitat Phenianului „să se angajeze să discute cu Statele Unite, aşa cum au decis preşedinţii Trump şi Kim pe 30 iunie”.
Garda de Coastă a Japoniei a informat încă de sâmbătă dimineaţă că a detectat un nou proiectil lansat de Coreea de Nord, în timp ce agenţia sud-coreeană Yonhap a relatat că au fost testate două rachete.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Potrivit analiştilor, acesta pare a fi al patrulea astfel de test realizat de Coreea de Nord de la summit-ul dintre Kim şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, din februarie. În acel moment discuţiile privind denuclearizarea nu au dus la niciun acord.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului