Germania îndeamnă Rusia să se distanţeze de acţiunile de reprimare din Siria

Publicat: 11 04. 2012, 21:46
Actualizat: 25 10. 2021, 07:41

„Rusia trebuie să anunţe în mod clar că nu doreşte să fie asociată cu violenţele sau acţiunile de reprimare”, a declarat Westerwelle.

Şeful diplomaţiei germane i-a îndemnat pe colegii săi să adreseze „un semnal de unitate şi determinare” preşedintelui Bashar al-Assad.

„Din nefericire, violenţele continuă. Regimul Al-Assad poartă întreaga responsabilitate”, a subliniat reprezentantul Germaniei.

Kofi Annan, emisarul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, a primit o scrisoare din partea regimului de la Damasc prin care acesta anunţă încetarea operaţiunilor militare pe întreg teritoriul începând din 12 aprilie la ora 6.00 (6.00, ora României).

Regimul Bashar Al-Assad precizează că îşi rezervă „dreptul de a acţiona în mod proporţionat în faţa atacurilor comise de grupuri teroriste”, conform scrisorii citite de Ahmad Fawzi, purtătorul de cuvânt al lui Kofi Annan. Scrisoarea primită de Annan a fost trimisă de ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem.

Rusia, aliat tradiţional al Siriei, a blocat până acum toate rezoluţiile propuse în Consiliul de Securitate ONU pentru condamnarea acţiunilor de reprimare din Siria, soldate, conform estimărilor, cu aproximativ 10.000 de morţi în ultimul an.