Procuratura din Frankfurt am Main a confirmat ancheta, dar fără a menţiona numele lui Abramovici, referindu-se la un „om de afaceri de 58 de ani din Federaţia Rusă”, scrie The Kyiv Independent.
Miliardarul, fost proprietar al clubului de fotbal Chelsea, este acuzat că ar datora până la 1,2 miliarde de dolari în taxe neplătite în Marea Britanie. UE i-a impus sancţiuni care îl obligă să îşi declare averea, iar în caz de încălcare a acestor reguli, riscă amenzi considerabile sau până la un an de închisoare.
În Germania, autorităţile au blocat mai multe bunuri de lux suspectate a-i aparţine, inclusiv două Bugatti Chiron, un Lamborghini Reventon şi un Mercedes CLK GTR. Mai mult decât atât, au fost confiscate opere de artă dintr-o vilă din Bavaria, despre care procurorii susţin că i-ar aparţine.
Avocaţii lui Abramovici neagă că acesta ar fi proprietarul bunurilor vizate.
Miliardarul a fost sancţionat de UE şi Marea Britanie în urma invaziei ruse din Ucraina. El a încercat fără succes să obţină ridicarea sancţiunilor în 2023. De asemenea, a fost forţat să vândă clubul Chelsea, iar parlamentari britanici au cerut ca fondurile obţinute să fie direcţionate către ajutor pentru Ucraina.