Prima pagină » Știri externe » Ministerul Apărării din Ucraina: în Severodonetsk situaţia este „foarte dificilă”

Ministerul Apărării din Ucraina: în Severodonetsk situaţia este „foarte dificilă”

Ministerul ucrainean al Apărării susţine că luptele continuă în oraşul Severodonetsk, unde ruşii şi aliaţii lor avansează. Situaţia este „foarte dificilă" a spus ministrul urcainean.
Ministerul Apărării din Ucraina: în Severodonetsk situaţia este „foarte dificilă

„Inamicul a ajuns în centrul Severodonetsk şi încearcă să stabilească poziţii. Situaţia este foarte dificilă”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Oleksandr Motuzyanyk.

„Nu vreau să fac estimări sau să dau rapoarte procentuale cu privire la ceea ce controlăm şi ceea ce nu controlăm. Cunoaştem obiectivele inamicului şi facem totul pentru a-l împiedica să le atingă”, a adăugat Motuzyanyk.

Un ofiţer implicat în apărarea oraşului Severodonetsk a anunţat că ucrainenii au luat mai mulţi prizonieri.

„Noi manevrăm, încercăm să distrugem ocupantul cât mai mult posibil. Noaptea a decurs mai mult sau mai puţin bine. Unităţile noastre au luat prizonieri”, a declarat, pentru Radio Liberty, Petro Kuzyk, comandantul batalionului Svoboda şi căpitan al Gărzii Naţionale.

Kuzyk a precizat că unitatea sa nu plănuia să se retragă din Severodonetsk, ci încerca să împingă militarii ruşi cât mai departe posibil în afara oraşului.

„Forţele ruseşti au redus la minimum contactul cu noi. Ele au un avantaj în artilerie, în tancuri în această direcţie, aşa că îl folosesc”, a adăugat el.

Armata rusă a folosit infanteria doar pentru a determina poziţiile în care se află militarii ucraineni.

„Apoi se porneşte munca artileriei timp de câteva ore, se folosesc tancuri şi avioane. Ei luptă ca o maşină de război rusă – încearcă să ne macine poziţiile, aşa cum au luptat în Siria”, a explicat ofiţerul.

Forţele ruseşti au obţinut câştiguri treptate în ultima săptămână în zonele rurale din Doneţk care se învecinează cu Luhansk şi încearcă să încercuiască forţele ucrainene care au apărat graniţa regiunii în trei direcţii – nord, est şi sud.