Germania: Patru morţi la un miting aerian, după o coliziune între un elicopter şi un avion

Publicat: 23 08. 2009, 21:57
Actualizat: 07 11. 2012, 13:47

Accidentul a avut loc la câteva sute de metri de aerodromul Erpfental, situat între Nuernberg şi Stuttgart.

Cele patru persoane ucise, între care trei pasageri care plătiseră pentru o excursie deasupra regiunii, se aflau la bordul elicopterului. Acesta s-a prăbuşit după ce a lovit un avion Cessna şi a luat foc în momentul în care a atins solul.

Pilotul avionului Cessna a reuşit să aterizeze de urgenţă şi este grav rănit.

Nici o victimă nu s-a înregistat la sol.