- Home
- Externe
- BERLIN, (04.04.2017, 11:50)
- Mircea Olteanu
Germania pune la îndoială calendarul propus de Theresa May privind Brexit
Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, şi-a exprimat îndoielile cu privire la planul premierului britanic Theresa May de a finaliza negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar şi un nou acord comercial cu UE până în anul 2019, potrivit cotidianului The Independent.
Urmărește
2041 afișări
Germania pune la îndoială calendarul propus de Theresa May privind Brexit
Gabriel a declarat că premierul britanic va trebui să ofere "asigurări" că Marea Britanie îşi va plăti contribuţiile financiare înainte de iniţierea discuţiilor privind un acord comercial între Regatul Unit şi UE.
"Suntem la fel de dornici ca Marea Britanie să finalizăm ambele acorduri cât mai curând posibil", a declarat oficialul german într-un intreviu pentru The Independent.
"În primul rând, trebuie să punem în ordine lucrurile ce privesc o ieşire controlată, iar apoi vrem să discutăm cât mai curând posibil despre relaţiile viitoare şi să avansăm cât mai mult în următorii doi ani", a mai declarat Sigmar Gabriel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Totuşi nu doresc să fac speculaţii cu privire la termene într-un moment când negocierile nici măcar încă n-au început. Ambele părţi trebuie să recunoască că un acord pentru un parteneriat cuprinzător va fi o încercare destul de laborioasă", a adăugat ministrul german.
Gabriel urmează să întreprindă săptămâna aceasta prima sa vizită oficială în calitate de ministru de Externe în Marea Britanie, în cursul căreia va sublinia că "unitatea şi coerenţa" celor 27 state UE care vor rămâne după Brexit va sta pe primul loc în cadrul negocierilor.
Oficialul german a mai declarat că "ameninţările actuale la adresa securităţii, de la terorism la crimă organizată şi atacuri cibernetice (...) sunt tot mai transnaţional".
"Acestor oameni nu le pasă de frontiere şi cu sigurnaţă că nu ne vor aştepta pe noi să găsim o cale să colaborăm în privinţa chestiunilor de securitate după Brexit", a adăugat Gabriel.
"Natura acestor ameninţări face cooperarea în domeniul securităţii mai degrabă o necesitate decât o chestiune de alegere politică", a completat ministrul.
Citeşte şi: Paris: Securitate sporită în mijloacele de transport în comun din jurul capitalei, după atacul din Sankt-Petersburg
Citeşte şi: Theresa May trebuie să ofere o estimare a impactului economic în lipsa obţinerii unui acord comercial cu UE
Citeşte şi: ATACUL din Sankt-Petersburg: Anchetatorii verifică posibila implicare a doi indivizi din Asia Centrală/ Un kârgâz, născut în Rusia, ar fi autorul
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe