Oficialii Uniunii Europene încearcă să atenueze tensiunile cu Statele Unite și să prevină un război comercial, în timp ce președintele SUA, Donald Trump, lansează o ofensivă tarifară care ar putea duce la măsuri de retorsiune, scrie Reuters.
„Guvernul german este interesat de relații bune și, de asemenea, de relații comerciale bune cu Statele Unite. Facem tot ce ne stă în putință pentru a realiza acest lucru”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit.
„Nu avem nevoie de mai multe bariere comerciale, avem nevoie de mai puține”, a adăugat el.
Și asociația germană BGA, care reprezintă importatorii și exportatorii, care a declarat că un boicot al produselor americane ar fi un „răspuns greșit” la dezacordurile politice, care ar putea alimenta un ciclu de represalii.
„Nu ar trebui să agravăm o situație deja complexă. Mai degrabă decât să ne implicăm în boicoturi, tarife și contra-tarife, ar trebui să căutăm dialogul cu Statele Unite cu privire la problemele comerciale transatlantice”, a declarat președintele BGA, Dirk Jandura.
Excedentul comercial al Germaniei cu SUA a atins un nivel record de 70 de miliarde de euro anul trecut, potrivit datelor biroului de statistică.
Cu toate acestea, răcirea relațiilor comerciale și de securitate dintre Statele Unite și aliații din Europa a determinat unele apeluri pe bătrânul continent de a înlocui produsele americane cu mărci autohtone, măsură promovată în Canada.
Un forum pe site-ul de socializare Reddit numit „BuyFromEU” a atras 189.000 de membri pentru a discuta alternative la mărcile americane.
Cota de piață a producătorului auto american Tesla a continuat să scadă în Europa luna trecută. Compania a fost afectată de concurența sporită și de încetinirea economică a Europei, dar și de sprijinul acordat de Elon Musk partidelor de extremă dreapta, inclusiv în Germania.
Ministrul german al Finanțelor, Joerg Kukies, se deplasează săptămâna aceasta în Statele Unite pentru discuții cu omologul său american, precum și cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.