Germania şi Franţa consideră că România şi Bulgaria nu sunt încă pregătite să adere la Schengen
Bulgaria şi România încă nu sunt pregătite să adere la spaţiul Schegen, au declarat joi ministrul francez de Externe, Alain Juppe, şi omologul său german, Guido Westerwelle.
Germania şi Franţa consideră că România şi Bulgaria nu sunt încă pregătite să adere la Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Franţa susţine intrarea celor două ţări în Schengen, dar până acum, acestea nu au îndeplinit criteriile necesare", a declarat Juppe după întâlnirea cu omologul său german la Berlin, relatează site-ul Novinite.com.
La rândul său, Westerwelle a afirmat că susţine declaraţiile ministrului francez, a anunţat Deutsche Welle.
Bulgaria şi România au îndeplinit deja criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar ar trebui să depăşească obiecţiile politice ridicate de Franţa, Germania şi alte câteva state membre UE, care au cerut rezultate mai bune din partea Bulgariei în combaterea crimei organizate şi corupţiei, deşi aceste cerinţe nu fac parte din procesul Schengen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Veşti bune pentru români: A crescut nivelul deducerii personale
-
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
-
Simion: Nu ne eschivăm, este un protest al poporului român, noi doar oferim platforma legală
La sfârşitul lui 2010, Franţa şi-a exprimat opoziţia faţă de intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în martie 2011, aşa cum era prevăzut, invocând problemele nerezolvate privind corupţia şi crima organizată. Germania, Austria, Olanda, Norvegia şi Finlanda şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la aderarea celor două ţări.
Parlamentul European urmează să voteze în privinţa aderării Bulgariei şi României la Schengen la 4 iulie, a anunţat luni raportorul portughez Carlos Coelho.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO