Propunerea va fi anunţată oficial în cadrul summitului Alianţei, care debutează miercuri, la Bucureşti.
"Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, intenţionează în acest mod, la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington, să pună accentul pe prietenia franco-germană şi pe importanţa alianţei pentru pacea din Europa", a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Ulrich Wilhelm.
Va fi pentru prima oară când membrii NATO organizează în comun un summit.
Strasbourg găzduieşte atât sediul Consiliului Europei, cât şi unul dintre sediile Parlamentului European.