Germania vrea intensificarea controalelor la frontierele externe ale UE şi proceduri de expulzare

Urmărește
709 afișări
Imaginea articolului  Germania vrea intensificarea controalelor la frontierele externe ale UE şi proceduri de expulzare

Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, şi ministrul de Interne, Nancy Faeser, au pledat, vineri, pentru măsuri suplimentare de securitate la frontierele externe ale Uniunii Europene, în scopul contracarării imigraţiei ilegale, sugerând chiar montarea de garduri şi expulzări rapide.

"Eu cred că, în implementarea măsurilor de control, ar trebui examinată şi posibilitatea barierelor fizice la frontierele externe" ale Uniunii Europene, prin construirea de garduri, a declarat Christian Lindner, într-un interviu acordat RTL/NTV. Ministrul german al Finanţelor a pledat pentru "facilitarea accesului imigranţilor care prezintă motive umanitare şi al celor calificaţi", potrivit publicaţiei Die Welt.

"Vom insista pentru măsuri credibile de identificare, înregistrare şi verificare suplimentară a persoanelor, la frontierele externe ale Uniunii Europene", a declarat, la rândul său, Nancy Faeser, ministrul german de Interne, într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.

La Bruxelles au loc negocieri pe tema procedurilor de control, existând propuneri ca cererile de azil să fie analizate rapid la frontierele externe, nu după intrarea în spaţiul comunitar. "Solicitanţii de azil vor putea fi expulzaţi rapid de la frontierele externe ale UE", a insistat Nancy Faeser.

Însă politicieni din cadrul Partidului Stângii (Die Linke, opoziţie) au criticat planurile Guvernului de la Berlin, argumentând că mulţi imigranţi extracomunitari nu vor mai avea dreptul la proceduri corecte de azil. Bodo Ramelow, premierul landului german Turingia, a cerut, potrivit postului RND, recunoaşterea automată a statului legal al solicitanţilor de azil veniţi în Germania după anul 2014, dacă timp de trei ani nu au comis delicte. "Acest lucru ne-ar scuti de toată birocraţia şi de toate dezbaterile privind expulzările. Şi nu vom mai fi nevoiţi să recrutăm forţă de lucru suplimentară", a argumentat Bodo Ramelow.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici