Germania vrea să simplifice procedurile privind deportarea migranţior
Germania vrea să simplifice şi să accelereze deportarea migranţilor, în special a celor cu antecedente penale, prin reducerea perioadelor de notificare şi facilitarea căutărilor de către autorităţi.
„Oricine nu are dreptul de a rămâne în Germania trebuie să părăsească ţara noastră”, a spus ministrul de Interne, Nancy Faeser.
Politicienii din Germania au început să caute modalităţi de a limita migraţia ilegală pentru a câştiga voturi la alegerile de anul viitor şi pentru a lupta cu valul de migranţi. În primele şapte luni ale acestui an s-a înregistrat o creştere de 78% a numărului de cereri de azil.
Conform proiectului de lege, persoanele aflate în închisoare nu vor mai fi anunţate cu privire la expulzarea lor, iar durata de detenţie pentru cei care aşteaptă expluzarea va fi extinsă de la 10 la 28 de zile. De asemenea, expulzarea persoanelor care au fost condamnate la cel puţin un an de închisoare va deveni mult mai uşoară. În plus, vor fi uşurate procedurile privind percheziţiile.
Proiectul de lege privind migraţia urmează să fie adoptat în scurt timp de către cabinetul german.