Prima pagină » Știri externe » CUTREMUR cu magnitudinea de 6,8 grade în Indonezia

CUTREMUR cu magnitudinea de 6,8 grade în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade s-a produs, vineri, în largul coastelor insulelor Sumatra şi Java din Indonezia, anunţă Centrul Seismologic European – Mediteranean (CSEM).
CUTREMUR cu magnitudinea de 6,8 grade în Indonezia

Cutremurul a avut loc vineri la ora locală 19:03 (ora României, sâmbătă, 15:03) la adâncimea de 40 de kilometri.

Epicentrul seismului a fost la 176 de kilometri sud-vest de localitatea Pandeglang, la 208 de kilometri sud de oraşul Bandarlampung şi 233 de kilometri sud-vest de Tangerang.

În urma seismului nu au fost semnalate victime sau daune materiale semnificative.

Autorităţile indoneziene au a emis o alertă de tsunami şi au recomandat locuitorilor din provinica Banten să se refugieze în zone înalte, relatează agenţia Reuters.

Cutremurul s-a simţit şi în capitala Indoneziei, Jakarta, unde numeroase persoane au părăsit în fugă clădirile înalte.

Agenţia geofizică din Indonezia a emis o alertă de tsunami pentru valuri care ar putea ajunge până la trei metri, însă alerta a fost anulată după ce s-a stabilit că nu mai există niciun risc.