Premierul Portugaliei a avertizat că dezbaterea privind acordarea Ucrainei a statutului de candidat la Uniunea Europeană ar putea diviza blocul şi ar putea crea „aşteptări false”.
„Cel mai bun sprijin pe care Uniunea Europeană îl poate oferi Ucrainei este să îşi păstreze unitatea”, a declarat António Costa într-un interviu pentru Financial Times.
Divizarea UE ar fi un cadou pentru preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit lui Costa.
„Obiectivul meu este de a obţine în următorul Consiliu European un angajament clar privind sprijinul urgent şi de a construi o platformă pe termen lung pentru a sprijini redresarea Ucrainei. Aceasta este principala mea prioritate. Cele mai importante nu sunt dezbaterile juridice despre Ucraina, ci livrările practice”, a spus António Costa pentru FT.
Costa a mai spus că nu s-a opus în mod explicit candidaturii Ucrainei, dar că prioritatea sa este „sprijinul clar şi imediat”, avertizând împotriva deschiderii unor negocieri de ani de zile în acest moment.
„Marele risc este de a crea aşteptări false care se transformă în dezamăgiri amare. Mai puţine dezbateri juridice, mai multe soluţii practice”, a precizat el.
În weekend-ul trecut, în timpul unei vizite la Kiev, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE va finaliza evaluarea Ucrainei „până la sfârşitul săptămânii viitoare”.