INCIDENT la centrala nucleară ungară Paks

Publicat: 30 10. 2015, 08:30
Actualizat: 30 10. 2015, 08:57

Directorul general al Agenţiei Gyula Fichtinger a declarat pentru MTI că centrala nucleară a raportat autorităţii imediat pana, care a avut loc la ora locală 17.11, pe 24 octombrie.

Incidentul a fost clasificat ulterior, pe Scala internaţională a evenimentelor nucleare, ca eveniment de nivel zero, a precizat directorul.

Asemenea evenimente, „de o importanţă slabă”, nu este necesar să fie raportate imediat publicului, a apreciat Fichtinger.

Însă publicul a aflat despre incident după ce a cerut explicaţii, constatând o scădere în performanţa celor patru reactoare ale centralei, care publică aceste date pe site.

Potrivit lui Fichtinger, deoarece nu este vorba despre un eveniment „semnificativ”, nu este necesară nici o examinare imediată şi nici o raportare către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).