Google nu va mai permite campaniilor politice să vizeze persoanele pentru transmiterea de publicaţii electorale în funcţie de presupusele preferinţe politice. Similar, campaniile nu vor mai putea îmbina propriile baze de date cu potenţiali votanţi cu cele deţinute de compania Google pentru transmiterea de informaţii electorale pe Youtube sau pe motorul de căutare Google.
Totuşi, campaniile vor fi capabile să se adreseze utilizatorilor în funcţie de vârstă, sex şi locaţie.
„Recunoaştem că un dialog politic robust este o parte importantă a democraţiei, şi nimeni nu se poate pronunţa asupra fiecărei revendicări politice, fiecări revendicări opuse sau insinuări”, a transmis miercuri Scott Spencer. „Ne aşteptăm, aşadar, ca numărul de anunţuri politice asupra cărora vom lua măsuri să fie limitate – dar vom continua să facem asta pentru încălcările clare”, a adăugat acesta.
„Ne va lua ceva timp să implementăm aceste schimbări”, a apreciat reprezentantul companiei. „Noi vom începe să aplicăm noua abordare în Marea Britanie într-o săptămână (înaintea alegerilor generale), în UE până la sfârşitul anului, şi în restul lumii începând cu 6 ianuarie 2020”, a informat Spencer.