Gordon Brown a prezentat scuze oficiale pentru moartea lui Alan Turing

Premierul britanic Gordon Brown a dat curs unei petiţii semnate de câteva mii de cetăţeni şi a prezentat, pe site-ul instituţiei, scuze publice pentru un savant care a jucat un rol decisiv în victoria aliaţilor împotriva Germaniei şi care s-a sinucis după ce a fost condamnat pentru homosexualitate.

Urmărește
79 afișări
Imaginea articolului Gordon Brown a prezentat scuze oficiale pentru moartea lui Alan Turing

Gordon Brown a prezentat scuze oficiale pentru moartea lui Alan Turing

Premierul britanic a scris că Alan Turing, care s-a sinucis în 1954, a fost tratat inuman. Brown a omagiat apoi munca de cercetare depusă de Turing, care a fost cel care a spart celebrele coduri germane Enigma.

Brown şi-a început mesajul spunând că 2009 a fost un an de adâncă reflecţie şi o şansă pentru Marea Britanie de a "comemora profunda datorie pe care care o are faţă de înaintaşi", în contextul în care în acest an s-au împlinit 65 de ani de la debarcarea din Normandia şi 70 de ani de la intrarea ţării în cel de-al doilea război mondial.

"Sunt încântat şi mândru că, datorită unei coaliţii de experţi şi cercetători IT, istorici şi activişti pentru drepturile minorităţilor sexuale, avem în acest an şansa de a marca şi celebra o altă contribuţie a Marii Britanii la lupta împotriva întunericului şi a dictaturii: cea adusă de Alan Turing, cel care a descifrat comunicările codate", scrie Gordon Brown.

În mesajul lui Brown, Turing este descris ca un matematician "chiar strălucit".

"Fără vreo exagerare, fără contribuţia sa enormă, istoria celui de-al doilea război mondial ar fi putut foarte bine să fie complet diferită. A fost, într-adevăr, unul dintre acei indivizi a căror contribuţie unică a ajutat la înclinarea balanţei în război. Datoria faţă de el este cu atât mai mare cu cât a fost tratat atât de inuman. În 1952, el a fost condamnat pentru indecenţă - în fapt, pentru că era gay. Pedeapsa - şi a fost pus în situaţia mizerabilă de a alege între asta şi închisoarea - a fost castrarea chimică prin injecţii cu hormoni feminini. Şi-a luat viaţa doi ani mai târziu", a scris Brown.

Mii de oameni au semnat, în ultimele săptămâni, o petiţie prin care cereau premierului britanic Gordon Brown să prezinte scuze oficiale pentru moartea lui Alan Turing, cel care a descifrat comunicaţiile germanilor în timpul celui de-al doilea război mondial, ajutând astfel aliaţii să învingă Germania.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici