Prima pagină » Știri externe » Bilanţul victimelor afecţiunilor asociate cu bacteria E.coli a ajuns la 24 de morţi în Germania

Bilanţul victimelor afecţiunilor asociate cu bacteria E.coli a ajuns la 24 de morţi în Germania

Bilanţul deceselor asociate cu bacteria E.coli în Germania a ajuns la 24 de morţi, numărul total al victimelor fiind de 25, ca urmare a unui deces în Suedia, informează AFP.
08 iun. 2011, 15:27, Știri externe

Noul deces din Germania a fost semnalat de autorităţile din landul Saxonia Inferioară, fiind vorba de un bărbat.

Până acum, majoritatea victimelor sunt femei.

Autorităţile sanitare germane depun în continuare eforturi pentru a depista sursa epidemiei izbucnite în urmă cu cinci săptămâni.

În total, peste 2.600 de persoane din cel puţin 14 ţări sunt suspectate că au luat o formă rară a bacteriei E.coli. Cazuri de acest fel au fost confirmate marţi şi miercuri în Statele Unite, Polonia şi Franţa.