Graniţele Bulgariei sunt mai greu de securizat decât cele ale Austriei, afirmă Boiko Borisov

Graniţele Bulgariei sunt mai greu de securizat decât cele ale Austriei, a afirmat, miercuri, premierul bulgar Boiko Borisov, în faţa omologului său austriac, Werner Faymann, aflat într-o vizită de două zile la Sofia, relatează site-ul Novinite.com.

Urmărește
6 afișări

"Graniţa germano-austriacă reprezintă doar un semn de circulaţie şi o benzinărie", a explicat Boiko Borisov, subliniind că, în acelaşi timp, Bulgaria se confruntă cu valuri constante de imigranţi ilegali asiatici şi africani, care încearcă să intre în Uniunea Europeană.

Premierul bulgar a afirmat că ţara sa este pregătită în proporţie de 99 la sută pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Cancelarul austriac Werner Faymann, aflat într-o vizită de două zile la Sofia, a declarat că Bulgaria va intra în spaţiul Schengen, după ce va îndeplini toate criteriile necesare.

"Bulgaria şi Austria s-au bucurat de o colaborare reciprocă bună în ultimele decenii", a apreciat cancelarul austriac.

În ultimele săptămâni ale anului 2010 şi la începutul lui 2011, importante state membre UE - în principal Franţa, Germania, Austria, Olanda, Finlanda - şi-au declarat opoziţia faţă de aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, criticând reformele lor în domeniul judiciar şi al statului de drept.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici