Prima pagină » Știri externe » Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria. Peste 200 de kilograme vor fi distruse

Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria. Peste 200 de kilograme vor fi distruse

Autorităţile bulgare vor distruge aproximativ 200 de kilograme de ciuperci culese recent şi contaminate cu cesiu, element chimic care a contaminat solul bulgar după accidentul nuclear de la Cernobîl, în 1986, a anunţat joi agenţia pentru siguranţa alimentară.
Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria. Peste 200 de kilograme vor fi distruse

Ciupercile – bureţi ţepoşi (Hydnum repandum, n.red.) – au fost culese în munţii Rodopi (sud), unde terenul este, pe alocuri, contaminat cu Cesiu-137, al cărui timp de înjumătăţire este de 30 de ani, a detaliat agenţia într-un comunicat.

Cantităţi mici din acest element radioactiv au fost descoperite la începutul anului de autorităţile britanice care au importat ciuperci din Bulgaria. Agenţia pentru siguranţă alimentară bulgară a impus, din mai, analize periodice în cazul acestei varietăţi de ciuperci culese din natură.

Norul radioactiv provenit de la accidentul de la Cernobîl (Ucraina, fosta URSS) în aprilie 1986, a traversat vestul şi sudul Bulgariei, depunând pe sol în special Cesiu-137 şi Cesiu-134. Ciupercile se numără printre organismele cele mai vulnerabile deoarece absorb elementele din sol, ca cesiu, potrivit experţilor.