Revolta, care a durat câteva ore şi a avut loc într-un penitenciar al Ministerului de Interne, s-a soldat cu moartea a patru ofiţeri de poliţie, inclusiv a generalului Moayed al-Sayed, şi a altor patru agenţi.
Revolta a izbucnit în momentul interogării unui presupus membru al-Qaida, Huthaifa al-Bataui, în legătură cu presupuse planuri de răzbunare a morţii lui Osama ben Laden.
Bataui este acuzat de coordonarea atacului care a vizat catedrala de rit siriac din Bagdad pe 31 octombrie 2010, atentat soldat cu moartea a 44 de credincioşi, a doi preoţi şi a şapte agenţi de securitate. Bataui era considerat liderul filialei din Bagdad a organizaţiei teroriste Statul Islamic Irak, afiliată reţelei al-Qaida.
În cursul interogării, Bataui a reuşit să ia arma unui agent, pe care l-a omorât, după care a luat ostatici şi a eliberat alţi nouă deţinuţi. Grupul s-a îndreptat spre biroul generalului Saleh, care a fost împuşcat în cap. Cei zece deţinuţi au obţinut arme şi grenade.
Cinci dintre aceştia au încercat să fugă cu o maşină de poliţie, dar au fost ucişi de membri ai forţelor speciale. Ceilalţi cinci deţinuţi au fost ucişi în penitenciar.
„Celula anihilată în noiembrie era acuzată de numeroase operaţiuni teroriste, nu doar de cea de la biserică”, a comunicat Ministerul de Interne.
Autorităţile irakiene au sporit măsurile de securitate după uciderea lui Osama ben Laden, de teama unor acte de răzbunare.