- Home
- Externe
-
ATENA, (05.11.2011, 20:49)
- Ioana Bojan ,
Grecia este obligată să ratifice planul anticriză în Parlament înainte de sfârşitul lui 2011
Grecia este obligată să ratifice în Parlament "înainte de sfârşitul lui 2011" planul de reducere a datoriei, încheiat la sfârşitul lui octombrie la Bruxelles de liderii zonei euro, iar partenerii săi "nu vor aştepta" mai mult, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Guvernului.

Grecia este obligată să ratifice planul anticriză în Parlament înainte de sfârşitul lui 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Potrivit calendarului non-negociabil al deciziei Consiliului European, noul acord de împrumut trebuie să fie aprobat printr-un vot în Parlament înainte de sfârşitul lui 2011, partenerii noştri europeni nu ne vor aştepta (...), nu putem pierde nici o zi", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ilias Mossialos, justificând astfel insistenţa premierului Giorgios Papandreou de a forma un Guvern de coaliţie de tranziţie, în loc să accepte alegerile anticipate pentru a scoate ţara din criză.
Până atunci, Executivul va trebui de asemenea să prezinte "înainte de 20 noiembrie" proiectul de buget pentru 2012, în vederea unui vot în Parlament "înainte de 22 decembrie", a adăugat el, potrivit unui comunicat.
Mossialos a comentat reacţia liderului opoziţiei de dreapta Antonis Samaras, care a refuzat din nou să participe la un Guvern de coaliţie în condiţiile puse de socialişti. Samaras a propus în schimb organizarea de alegeri anticipate imediate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Mossialos i-a reproşat de asemenea lui Samaras că tergiversează susţinerea planului de la Bruxelles, despre care miercuri a spus că îl va sprijini. "Samaras încearcă să facă o decuplare între ceea ce partenerii noştri ne oferă şi ceea ce ne cer (...). El vrea banii europeni şi reducerea datoriei, dar nu vrea să împartă responsabilitatea (...) pentru măsurile dificile prevăzute", a afirmat acesta.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe