Grecia încearcă să tempereze poziţiile activiştilor flotilei pentru Fâşia Gaza

Guvernul grec încearcă să îi liniştească pe activiştii propalestinieni de la bordul navelor flotilei cu ajutoare pentru Fâşia Gaza, propunând ca Atena să trimită acest ajutor "prin mijloacele existente", relatează AFP.

Urmărește
7 afișări

Grecia "propune să efectueze transportul ajutorului umanitar cu nave greceşti sau alte mijloace potrivite, prin mijloacele existente", aşa cum a solicitat ONU, a anunţat, într-un comunicat, Ministerul grec de Externe.

Israelul impune o blocadă maritimă Fâşiei Gaza, guvernată de mişcarea islamistă Hamas, care îi este ostilă. În cadrul unor încercări precedente ale unor activişti internaţionali de a forţa blocada, Guvernul israelian s-a declarat pregătit să transporte el însuşi ajutoarele către Fâşia Gaza, dar după controlarea conţinutului.

Dar ajutorul internaţional mai poate pătrunde în Fâşia Gaza şi pe la frontiera dintre acest teritoriu şi Egipt.

Atena depune eforturi să oprească protestele activiştilor flotilei, care o acuză că, prin neacordarea permisiunii de a pleca, contribuie la blocada israeliană.

Grecia este "preocupată în primul rând de protejarea vieţii oamenilor", a comunicat Ministerul grec de Externe.

Premierul grec Georges Papanderou i-a propus duminică, într-o convorbire telefonică, preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, ca Grecia să se ocupe de transportarea ajutoarelor de la bordul navelor care fac parte din flotilă.

Papandreou a subliniat că transportul va fi efectuat "în cooperare cu ONU şi autorităţile competente" şi "în contact permanent cu Autoritatea Palestiniană".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici