Grecia îşi închide ambasada din Libia şi va fi reprezentată de Ungaria

Grecia a anunţat luni că îşi închide ambasada de la Tripoli şi că încredinţează reprezentarea intereselor sale Ungariei, care asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, în condiţiile în care Atena încearcă să medieze un acord de încetare a focului în Libia, relatează AFP.

Urmărește
8 afișări

"Funcţionarea ambasadei Greciei la Tripoli este suspendată", a anunţat Ministerul grec al Afacerilor Externe într-un comunicat.

"Ambasada Ungariei, care exercită preşedinţia Uniunii Europene, va prelua sarcina reprezentării intereselor elene", a adăugat ministerul.

Atena nu prezintă motivele închiderii ambasadei sale, care intervine la o zi după o întrevedere între premierul grec, Georges Papandreou, şi un emisar al regimului lui Muammar Kadhafi, adjunctul ministrului de Externe, Abdelati Laabidi.

Ministrul grec al Afacerilor Externe, Dimitris Droutsas, a declarat după această întrevedere că se pare că "regimul (libian) caută o soluţie" pentru conflict.

O sursă guvernamentală elenă a subliniat la rândul său că Grecia ar putea "juca un rol important în căutarea unei soluţii politice" pentru conflictul libian.

Grecia, apropiată istoric de diplomaţiile arabe, face parte din coaliţia internaţională care a început intervenţiile aeriene deasupra Libiei la 19 martie. Ea a pus la dispoziţia coaliţiei patru baze militare. Guvernul grec nu a angajat însă avioane de luptă în operaţiune.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici