- Home
- Externe
- FRANKFURT, (06.11.2011, 16:10)
- Valentin Vidu ,
Grecia nu are viitor în zona euro, apreciază 68 la sută dintre germani
Peste două treimi dintre germani sunt de părere că Grecia nu are un viitor în zona euro, potrivit unui sondaj.
Urmărește
289 afișări
Grecia nu are viitor în zona euro, apreciază 68 la sută dintre germani (Imagine: Shutterstock)
La întrebarea "mai are Grecia un viitor în zona euro, în opinia dumneavoastră?", 68 la sută din cele 1.007 persoane chestionate au răspuns "nu", iar 27 la sută "da", potrivit unui sondaj publicat duminică de săptămânalul Focus.
Acest sondaj a fost realizat miercuri şi joi, adică la o zi după anunţul premierului grec Giorgios Papandreou, care a surprins pe toată lumea, cu privire la organizarea unui referndum în ţara sa, şi înainte ca el să revină asupra acestei idei.
Incertitudinea politică era, în perioada respectivă, copleşitoare, iar liderii europeni vorbeau tot mai insistent despre o ieşire a Greciei din zona euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
În plus, 71 la sută dintre germani doresc să fie consultaţi în cazul unei noi decizii importante, care implică Germania, pentru zona euro, potrivit unui alt sondaj publicat duminică de Bild.
De la începutul crizei greceşti, opinia publică germană, care se consideră înşelată, este reticentă faţă de ajutorarea acestei ţări. Presa germană a ridicat tonul duminică, criticând în mod deschis evoluţiile crizei.
"Iar, acum, aurul nostru!", titrează Frankfurter Allgemeine Zeitung, potrivit căruia liderii din cadrul G20 ar vrea să facă apel la rezervele valutare şi de metale preţioase ale băncilor centrale, ale Bundesbank în special, pentru a contribui la salvarea euro, lucru dezminţit încă de sâmbătă seara de un purtător de cuvânt al Guvernului german.
"Cancelarul (Angela Merkel) a intrerpretat cu succes rolul de şerif în timpul summit-ului G20. Când oare va da definitiv Grecia afară?", se întreabă Die Welt.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe