Grecia paralizată de greve şi proteste la doi ani de la tragedia feroviară
Grecii ies în stradă vineri pentru a marca doi ani de la cel mai grav accident feroviar din istoria ţării, o tragedie care a devenit simbol al eşecului instituţional.

Sursa foto: X
Accidentul din 28 februarie 2023 de la Tempe, când un tren de călători s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă, a scos la iveală deficienţele majore din infrastructura de transport a Greciei, conform Associated Press.
„Întregul adevăr trebuie să iasă la iveală, iar cei responsabili, indiferent de poziţia lor înaltă, trebuie traşi la răspundere", a declarat Yannis Panagopoulos, preşedintele celui mai mare sindicat din ţară, care a organizat greva.
Manifestaţiile sunt planificate în peste 300 de localităţi, cu punctul central în faţa Parlamentului din Atena, unde au fost mobilizaţi 5.000 de poliţişti.
Familiile victimelor au cerut ca protestele să se concentreze mai mult pe comemorare decât pe politică. Un raport publicat recent a arătat că tragedia a fost cauzată de o combinaţie de erori umane, infrastructură învechită şi deficienţe sistemice majore.
Protestele creează un moment delicat pentru guvernul premierului Kyriakos Mitsotakis, deşi conservatorii conduc în sondaje. Criticii susţin că politicienii ar trebui să fie traşi la răspundere, însă până acum doar oficiali feroviari au fost acuzaţi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

