Paisprezece poliţişti şi şase manifestanţi, uşor răniţi în timpul protestelor din Grecia
Paisprezece poliţişti şi şase manifestanţi au fost răniţi, iar numeroase magazine au fost incendiate duminică în Grecia, în urma protestelor violente provocate de un incident soldat cu uciderea unui adolescent de către un poliţist.
În centrul Atenei, mai multe magazine şi bănci de pe bulevardul Alexandras şi din cartierul Exarhia au fost incendiate, iar 13 poliţişti au fost răniţi în cursul incidentelor produse în timpul unei manifestaţii la care au participat 5.000 de persoane şi care a degenerat în violenţe.
Şase demonstranţi au fost internaţi în spital, cu răni uşoare, au anunţat posturile de radio şi televiziune de la Atena.
Confruntările continuă duminică seara în centrul Atenei, unde câteva zeci de tineri s-au retras în Şcoala Politehnică şi Universitatea de Economie după încheierea demonstraţiei.
Surse din cadrul poliţiei au declarat că aproximativ 20 de demonstranţi au fost reţinuţi în timpul confruntărilor.
Demonstraţia a început duminică după-amiază în apropiere de cartierul Exarhia, unde s-a produs sâmbătă seara incidentul soldat cu moartea lui Andreas Grigoropoulos, aflat într-un grup de circa 30 de tineri care au atacat cu pietre o maşină în care se aflau doi poliţişti.
Unul dintre aceştia a coborât din vehicul şi a deschis focul, rănindu-l mortal pe adolescentul în vârstă de 15 ani.
Poliţistul a fost arestat duminică, fiind anchetat pentru omor, iar colegul său a fost reţinut pentru complicitate.
La Salonic, în nordul Greciei, majoritatea universităţilor sunt ocupate de studenţi, iar un grup de tineri a lansat proiectile incendiare către clădirea unui comisariat.
Aproximativ 2.000 de persoane au participat la o manifestaţie organizată duminică după-amiază, în cursul căreia au fost incendiate sediile mai multor bănci şi magazine.
În acelaşi timp, la Patras, în sud-vestul ţării, un poliţist a fost lovit de manifestanţi, fiind rănit şi internat în spital, în timp ce demonstranţii au incendiat mai multe maşini şi sedii de bănci.
În cursul serii, 200 de manifestanţi au dat foc unor pubele şi au instalat baricade în centrul oraşului, unde circulaţia a fost întreruptă.
La Ioannina, în nord-vestul Greciei, aproximativ 50 de tineri au avariat faţadele mai multor bănci, aruncând cu pietre şi cockteiluri Molotov, înainte ca forţele de ordine să intervină cu gaze lacrimogene şi să-i disperseze pe demonstranţi.
Centrul Atenei, teatrul confruntărilor dintre poliţie şi tineri în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, a fost blocat de poliţie, înaintea manifestaţiei convocate de grupări de stânga şi de asociaţii de apărare a drepturilor omului.
Demonstranţii, care scandează sloganuri împotriva poliţiei şi a guvernului de dreapta condus de premierul Costas Caramalis, s-au adunat în faţa Muzeului Naţional, situat în cartierul Exarhia, şi se îndreaptă către sediul Parlamentului, aflat în Piaţa Syntagma.
Manifestanţii îşi vor continua apoi marşul către sediul Direcţiei Poliţiei din Atena.
La Salonic, circa 2.000 de persoane s-au adunat în piaţa centrală, protestând faţă de uciderea lui Andreas Grigoropoulos.
Victima făcea parte dintr-un grup de circa 30 de tineri, care a atacat cu pietre un vehicul de poliţie în cartierul Exarhia din Atena.
Unul dintre poliţişti a coborât din maşină şi a deschis focul asupra tânărului, care a fost rănit mortal în zona pieptului.
Poliţistul implicat în uciderea tânărului, arestat şi anchetat pentru omor
Poliţistul care l-a împuşcat mortal, sâmbătă seara, pe tânărul grec Andreas Grigoropoulos, a fost arestat duminică şi este anchetat pentru omor.
Un al doilea poliţist a fost reţinut duminică, fiind anchetat pentru complicitate.
Epaminondas Korkoneas, în vârstă de 37 de ani, a tras trei focuri de armă sâmbătă seara, rănindu-l mortal pe Andreas Grigoropoulos, în vârstă de 15 ani, au declarat surse din cadrul poliţiei.
Procuratura a declanşat şi urmărirea, "pentru complicitate", împotriva lui Vasilis Saraliotis, în vârstă de 31 de ani, colegul lui Korkoneas, aflat în aceeaşi maşină cu acesta sâmbătă seara.
După anunţarea morţii tânărului, la Atena, Salonic şi în mai multe alte oraşe din Grecia au avut loc demonstraţii şi proteste violente, care s-au continuat în cursul nopţii, dar şi duminică.
Citeşte şi:
Magazine şi bănci, atacate cu proiectile incendiare la Atena
Paisprezece poliţişti şi şase manifestanţi, uşor răniţi în timpul protestelor din Grecia
Exarhia, cartier boem şi contestatar al Atenei