Grecia trimite anchetatori în Cipru, pentru a investiga cauzele exploziei de la baza militară

Grecia a anunţat luni că va trimite în Cipru, în cursul zilei, ofiţeri din cadrul armatei şi poliţiei pentru a contribui la ancheta privind explozia unei încărcături cu arme iraniene, soldată cu moartea a 12 persoane la principala bază navală din sudul insulei, relatează AFP.

Urmărește
7 afișări

Acest personal "specializat între care doi ofiţeri experţi în operaţiuni de deminare din cadrul poliţiei, urmează să ajungă pe insulă în cursul după-amiezii, la bordul unui avion C-27 al armatei", a precizat statul major grec într-un comunicat. Ofiţerii greci urmează "să contribuie la ancheta" privind cauzele exploziei care a provocat rănirea a circa 30 de persoane.

Armata greacă are pregătit un avion C-130 cu asistenţă medicală, în timp ce spitalele elene sunt puse la dispoziţia autorităţilor din insulă.

"Problema este că explozia a fost atât de puternică, încât mai multe persoane au decedat pe loc", a declarat ministrul grec al Sănătăţii, Andreas Loverdos, după ce i-a telefonat omologului său cipriot.

Deflagraţia s-a produs în cursul dimineţii într-o clădire a bazei Evangelos Florakis unde erau depozitate 98 de containere de praf de puşcă ce fuseseră confiscate în 2009 în estul Mediteranei, de la bordul unei nave ce venea din Iran şi se îndrepta spre Siria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici