- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Greenpeace a luat cu asalt catedrala Sagrada Familia din Barcelona - FOTO
Militanţii Greenpeace au escaladat, luni, catedrala Sagrada Familia din Barcelona, pentru a arbora pancarte conţinând mesaje care cereau salvarea climei, în deschiderea ultimei runde de negocieri pe această temă dinaintea conferinţei de la Copenhaga din luna decembrie.
Greenpeace a luat cu asalt catedrala Sagrada Familia din Barcelona (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Organizaţiile neguvernamentale Oxfam International şi WWF au organizat şi ele manifestaţii la Barcelona, unde reprezentanţii a 180 de ţări au început, luni, cinci zile de negocieri sub egida ONU.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
În zorii zilei, circa 20 de activişti ai Greenpeace au luat cu asalt catedrala neterminată Sagrada Familia - opera arhitectului catalan Antoni Gaudi, devenită emblema Barcelonei - şi au arborat o banderolă de mari dimensiuni în culorile galben şi negru, cu inscripţia "Salvaţi clima", pe o macara din apropierea clădirii.
Ei au mai încercat să desfăşoare şi un panou de 600 de metri pătraţi prin care cereau "liderilor mondiali" să "ia decizia de a salva clima", dar au fost împiedicaţi de vânt.
"Greenpeace reaminteşte liderilor mondiali că mai este timp pentru a ajunge la un acord care să salveze clima cu ocazia viitorului summit de la Copenhaga", a anunţat organizaţia într-un comunicat.
În faţa Centrului de Conferinţe de la Barcelona, unde are loc întâlnirea dedicată climei, militanţii ONG-ului Oxfam International au defilat purtând capete gigantice care îi reprezentau pe liderii politici ai lumii.
Ei au rupt cecuri "ca un simbol al atitudinii ţărilor bogate, care refuză să acorde un volum suficient de fonduri (...) pentru a ajuta ţările sărace să se adapteze la schimbările de climă", potrivit ONG-ului.
Circa zece militanţi ai organizaţiei WWF au susţinut o reprezentaţie, alegoria pământului contaminat de oameni îmbrăcaţi în negru.
Cu o lună înaintea Conferinţei de la Copenhaga, punctele majore ale unui viitor acord rămân în continuare de soluţionat, în pofida discuţiilor purtate de-a lungul celor doi ani care au trecut de la summitul din Bali desfăşurat în 2007. Încheierea unui tratat complet este, de acum înainte, considerată în mod oficial imposibilă.
Capitala daneză va găzdui în perioada 7-18 decembrie conferinţa internaţională a ONU dedicată climei, în cadrul căreia 192 de ţări vor căuta să ajungă la un acord internaţional împotriva încălzirii climei, care să înlocuiască protocolul de la Kyoto.
Este nevoie ca acordul de la Copenhaga să poată intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, data când expiră primele angajamente ale Protocolului de la Kyoto.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO