- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Greva controlorilor de trafic de la aeroportul din Frankfurt a fost reluată vineri
Greva controlorilor de trafic ai aeroportului din Frankfurt, cel mai mare din Germania şi al treilea din Europa, a fost reluată vineri, disputele putând continua şi săptămâna viitoare după o pauză care va avea loc la sfârşitul săptămânii.
Greva controlorilor de trafic de la aeroportul din Frankfurt a fost reluată vineri (Imagine: Shutterstock)
Vineri au fost anulate 280 de curse, între care 250 de zboruri ale companiei Lufthansa. Greva a început la ora 7.00 GMT (9.00 ora României) şi este preconizat să se încheie la ora 21.00 GMT (23.00 ora României).
Administraţia aeroportuară Fraport încearcă să asigure "mai mult de 50 la sută dintre operaţiunile prevăzute pentru vineri, dintr-un total de 1.300 de zboruri, după ce, joi, în prima zi de grevă, a declarat că a asigurat "aproximativ 70 la sută" din totalul curselor, 172 de zboruri fiind anulate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
-
Turcia vrea să încheie un acord maritim cu Siria
Negocierile dintre Fraport şi sindicatul din domeniul securităţii aeriene GdF au stagnat. Sindicatul reprezintă un grup mic de aproximativ 200 de persoane, dar a cărui activitate, aceea de a planifica şi muta avioanele aflate la sol, este vitală.
"GdF se încăpăţânează să formuleze revendicări exagerate, fără a ţine cont de pasagerii şi companiile aeriene. Este o atitudine inacceptabilă", a declarat vineri Fraport, făcând un nou apel către sindicat "de a reveni la masa negocierilor şi de a fi dispus la compromisuri".
Controlorii şi alţi lucrători de la sol, ale căror salarii din 2011 oscilau ca valoare brută între 42.000 de euro şi 69.200 de euro pe an, au cerut măriri de salarii între 25 la sută şi 50 la sută, 10 la sută bonusuri pentru servicii complementare şi reducerea timpului de lucru între 9 şi 13 la sută, conform unui document trimis către Fraport.
Administraţia aeroportuară consideră că dacă revendicările acestora vor fi acceptate, acest lucru ar duce la cereri de mărire a salariilor venite din partea altor categorii de salariaţi pentru a nu se simţi dezavantajaţi faţă de colegii lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Fraport.
"Mingea este în curtea celor de la Fraport pentru a reveni la masa negocierilor", a declarat Dirk Vogelsang, responsabilul GdF cu negocierile, menţionând că o soluţie de compromis propusă de fostul primar al oraşului Hamburg, Ole von Beust, în cadrul procesului de mediere a fost refuzată de către administraţie.
Controlorii nu vor face grevă sâmbătă şi duminică, pentru a acorda timp de gândire administraţiei aeroportuare, a menţionat Vogelsang, fără a exclude posibilitatea prelungirii grevei şi săptămâna următoare.
Companiile aeriene acordă prioritate zorurilor de lungă distanţă, iar biletele de avion ale companiilor Lufthansa şi Air Berlin pentru cursele interne ar putea fi schimbate gratuit cu bilete de tren având aceeaşi destinaţie, conform unui acord încheiat între cele două companii aeriene şi Deutsche Bahn.
Pasagerii cei mai afectaţi sunt cei care trebuie să plece din aeroportul din Frankfurt către destinaţii europene. Mai multe persoane aflate în această situaţie au fost surprinse de greva de joi, fiind obligate să aştepte în aeroport.
"Nu sunt foarte supărat, sunt doar obosit", a mărturisit un arhitect iranian surprins de această grevă în timp ce tranzita aeroportul din Frankfurt. "Dacă aş fi ştiut, mi-aş fi amânat călătoria. Lufthansa ar fi putut să mă avertizeze", a adăugat acesta.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.