“Despre mine s-a spus că am creat un sistem energetic performant. Traian Băsescu atacă prin mine pe toţi oamenii specialişti din sistemul energetic.(…) Nu aş vrea să insulte o muncă de ani de zile şi pe oamenii profesionişti dintr-un sistem energetic profesional”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Dan Ioan Popescu.
El a arătat că sistemul energetic românesc este echivalent cu sistemele din UE şia susţinut că Traian Băsescu a afirmat, într-o vizită pe care a făcut-o la Bruxelles, că România este avansată din punct de vedere organizatoric în acest domeniu.
Potrivit lui Dan Ioan Popescu, Traian Băsescu a făcut aceste afirmaţii critice deoarece îşi continuă campania electorală începută înainte de alegerile din 2004.
El a adăugat că oficiali ai UE au criticat acţiunile lui Traian Băsescu, cum ar fi instalarea ţepelor în parcul Tineretului.
“Traian Băsescu nu înţelege că prin acţiunile lui întoarce România în istorie. Este timpul ca Băsescu să iasă din istoria politică şi din istoria României”, a mai spus Popescu.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu i-a nominalizat, miercuri, în cadrul discursului susţinut la mitingul de la Cluj-Napoca, pe „oligarhii” care „îndreaptă decizia politică spre interesele lor, şi nu spre interesul general”.
Astfel, Băsescu i-a numit pe Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Ioan Popescu, Dan Voiculescu, Verestoy Attila, Viorel Hrebenciuc şi Ion Iliescu.
„Dinu Patriciu este adevăratul conducător al PNL şi al Guvernului. Dan Voiculescu influenţează deciziile politice din ultimii 17 ani în favoarea lui. Dan Ioan Popescu este cel care a pus bazele sistemului ticăloşit din vînzarea de energie. Verestoy are pretenţia că dă de mâncare românilor şi care a reuşit să controleze bonurile de masă, luate la schimb de susţinere politică. Viorel Hrebenciuc este sforarul şi artizanul acestei acţiuni de suspendare a preşedintelui alături de Ion Iliescu”, a afirmat Băsescu.
Potrivit acestuia, în spatele „oligarhilor” există o reţea la nivel central cu ramificaţii la baronii din teritoriu.