Grevă pe calea ferată în Belgia, pentru 48 de ore: Trenurile de mare viteză Thalys nu vor circula

Publicat: 05 01. 2016, 19:14
Actualizat: 29 03. 2020, 23:15

Uniunile sindicale se află într-un conflict cu Guvernul belgian în privinţa reformelor care vizează compania feroviară de stat SNCB, presupunând tăierea bugetului alocat cu 20% pentru următorii cinci ani şi solicitarea unui nivel de productivitate mai mare.

Liderii sindicali din jumătatea sudică franceză a Belgiei au îndemnat angajaţii să intre în grevă, pe când colegii lor din partea flamandă au respins această ipoteză, declarând că negocierile continuă.

O a doua grevă care urma să aibă loc în perioada 21-23 ianuarie a fost amânată pentru luna februarie. Greva va începe marţi seară, la ora locală 22.00 (23.00 – ora României) şi va dura 48 de ore.

Trenurile de mare viteză Thalys care fac legătura între Paris şi Amsterdam (Olanda) şi Koln (Germania), prin Bruxelles, nu vor circula deloc miercuri şi doar două curse vor fi disponibile joi seară.

Potrivit sindicatelor, reducerile de buget vor însemna concedierile a 6.000 de angajaţi din cei 33.000 şi o diminuare cu şase zile de concediu per lucrător.

Compania feroviară SNCB alocă 13 zile de concediu extra pe an unui angajat dacă lucrează cu două ore în plus faţă de norma de 36 de ore pe săptămână, dar Guvernul belgian susţine că nu toţi angajaţii lucrează 38 de ore pe săptămână şi, prin urmare, nu ar trebui să primească zile de concediu în plus.