- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grupare islamistă libaneză: Al-Qaida consideră că Bulgaria este o ţintă legitimă
Reţeaua al-Qaida consideră Bulgaria drept "o ţintă legitimă", din cauza trimiterii de trupe în Irak şi Afganistan pentru susţinerea Statelor Unite, avertizează şeicul Abu Sharif, un reprezentant al grupării libaneze Asbat al-Ansar, citat de site-ul Novinite.com.
Grupare islamistă libaneză: Al-Qaida consideră că Bulgaria este o ţintă legitimă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-un interviu acordat publicaţiei bulgare 24 Ceasa, Abu Sharif, purtătorul de cuvânt al Asbat al-Ansar, a îndemnat Guvernul bulgar să retragă trupele din Afganistan înainte de a fi prea târziu.
Sharif a făcut aceste declaraţii într-o tabără de refugiaţi palestinieni din Sidon (Liban), în prezenţa liderului grupării, Haytham Abd Al-Karim Al Sa'di.
"Trebuie să fim foarte vigilenţi când primim astfel de avertizări din partea unei organizaţii radicale", a reacţionat directorul Serviciului Naţional de Informaţii din Bulgaria (NRS), Kirşo Kirov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Avertismentul grupării Asbat al-Ansar intervine după ce ministrul bulgar al Apărării, Aniu Anghelov, a anunţat că intenţionează să suplimenteze cu 700 de militari numărul efectivelor din Afganistan până în 2013.
"Participarea noastră la diverse misiuni ne expune ameninţărilor comune, care nu sunt îndreptate doar împotriva noastră, ci şi a altor state care au trupe în străinătate. De aceea, deşi nu avem informaţii specifice privind ameninţări directe, trebuie să fim vigilenţi", se arată într-un comunicat comun al Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării.
Asbat al-Ansar figurează pe lista Statelor Unite cu organizaţii teroriste din cauza presupuselor legături cu reţeaua teroristă al-Qaida.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO