- Home
- Externe
-
BEIRUT, (01.04.2015, 11:59)
- Ioana Bojan
Gruparea Stat Islamic a ucis cel puţin 37 de persoane într-un sat sirian
Combatanţii grupării Stat Islamic au ucis cel puţin 37 de persaone, într-un sat sirian din apropierea oraşului Hama, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters în pagina electronică.

Gruparea Stat Islamic a ucis cel puţin 37 de persoane într-un sat sirian (Imagine: Arhiva Hepta)
Televiziunea de stat siriană a precizat că 44 de persoane au fost ucise şi alte 21 rănite în atacul asupra satului Mabouja, situat la aproximativ 60 de kilometri est de Hama. O sursă militară a afirmat că armata siriană a respins atacul marţi.
OSDO, care foloseşte o reţea de contacte pentru a monitoriza războiul civil ce durează de patru ani, a menţionat că luptătorii grupării Stat Islamic au ucis familii întregi, unele persoane fiind arse de vii.
Din populaţia acestui sat fac parte alawiţi şi ismailiţi, două secte considerate eretice de islamiştii sunniţi, a declarat Rami Abdulrahman, directorul OSDO. Printre victime figurează ismailiţi, alawiţi şi sunniţi, a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Localitatea se află la aproximativ 200 de kilometri de Raqqa, capitala de facto a califatului proclamat de gruparea Stat Islamic în Siria şi Irak, şi se află în regiunea vestică în care preşedintele sirian Bashar al-Assad a încercat să-şi consolideze controlul.
Combatanţii SI au comis numeroase atacuri în zone controlate de forţele guvernamentale în provinciile Hama şi Homs, în ultimele săptămâni.
Potrivit sursei militare citate, gruparea Stat Islamic a încercat să atace satul, dar acest atac a fost respins şi numeroşi terorişti au fost ucişi. Armata siriană controlează satul, a precizat sursa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe