Grupul de Contact privind Libia creează un "fond special" pentru a ajuta rebelii

Grupul de Contact privind Libia a decis să creeze un "fond special" pentru a ajuta din punct de vedere financiar Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), instituţia politică a rebelilor, a anunţat joi şeful diplomaţiei italiene, Franco Frattini, citat de AFP.

Urmărește
7 afișări

"Un sprijin economic mai puternic este necesar", a declarat Frattini, care s-a exprimat la deschiderea lucrărilor Grupului de Contact privind Libia, joi, la Roma.

"Mă bucur pentru anunţul care urmează să fie făcut astăzi, privind înfiinţarea unui fond special - sub denumirea de mecanism financiar temporar - care va permite ca fondurile să fie transferate efectiv şi transparent Consiliului Naţional de Tranziţie", a adăugat el, într-un discurs care a fost transmis presei.

Organizatoare a celei de-a doua reuniuni a acestui grup, Italia găzduieşte 22 de ţări participante, şase instituţii internaţionale, între care şi UE, NATO şi Organizaţia Conferinţei Islamice, precum şi şase observatori, între care Uniunea Africană şi Banca Mondială.

Principiul acestui mecanism de ajutor va fi să utilizeze averile colonelului Muammar Kadhafi şi ale familiei sale, blocate de ONU şi de Uniunea Europeană, ca garanţie pentru a deschide linii de credit în favoarea rebelilor.

Grupul de Contact, înfiinţat la Londra la sfârşitul lui martie, include ţări occidentale precum Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, ţări arabe, precum Qatar, Iordania şi Maroc, şi organizaţii internaţionale, între care ONU, Liga Arabă şi NATO.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici