Grupul de lobby american pentru arme şi-a exprimat tristeţea faţă de „crimele oribile” din Newtown
NRA este „compusă din patru milioane de mame şi taţi, de fii şi fiice, şi suntem bulversaţi, întristaţi şi îndureraţi de aceste crime oribile şi fără sens din Newtown”.
„Din respect pentru familii şi pentru decenţă, am păstrat perioada de doliu, de rugăciune şi timpul pentru a vedea ancheta realizată înainte de a face un comentariu”, adaugă scurtul comunicat publicat pe site-ul de Internet al asociaţiei.
NRA „este pregătită să îşi ofere contribuţia pentru a asigura că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată”, a încheiat comunicatul care anunţă o conferinţă de presă ce va avea loc vineri la Washington.
Puternicul grup de lobby, a păstrat tăcerea pe reţelele sociale după atacul de vineri de la o şcoală din Connecticut în care 20 de copii au fost ucişi, precum şi 6 adulţi, şi care a relansat dezbaterea cu privire la reglementarea armelor în Statele Unite.