- Home
- Externe
- BRUXELLES, (03.03.2017, 20:36)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grupul Vişegrad, REACŢIE la planul Comisiei Europene. Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia pledează pentru UNITATE, vor funcţionarea Uniunii Europene în sistemul actual
Statele Grupului Vişegrad - Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia - se opun inversării integrării la nivelul Uniunii Europene, exprimând susţinerea deplină pentru toate valorile comunitare şi pentru funcţionarea Uniunii Europene în sistemul actual, conform unui comunicat comun.
Urmărește
4614 afișări
Statele central-europene din Vişegrad pledează pentru unitate, vor funcţionarea Uniunii Europene în sistemul actual (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Uniunea Europeană rămâne cel mai bun instrument de abordare a provocărilor cu care ne confruntăm. Valorile fundamentale ale UE - demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, normele statului de drept şi respectarea drepturilor omului - rămân valabile. Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă spre ţările care împărtăşesc aceleaşi valori, inclusiv spre statele din Balcanii de Vest şi spre vecinii est-europeni", se arată în "Declaraţia comună a şefilor de guvern din ţările Vişegrad - Europa puternică - Uniunea de acţiune şi încredere".
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
"Unitatea Uniunii Europene este de o importanţă vitală şi trebuie să fie mereu punctul de plecare al abordării noastre. (...) Indiferent de viteza integrării, trebuie să ne îndreptăm împreună în aceeaşi direcţie, să avem un obiectiv comun, să avem aceeaşi viziune şi încredere într-o Uniune Europeană puternică şi prosperă", precizează comunicatul, difuzat de Guvernul Poloniei.
"Pentru a asigura flexibilitatea necesară, putem profita de intensificarea cooperării, în conformitate cu prevederile tratatelor europene. Totuşi, orice formă de intensificare a cooperării trebuie să fie deschisă fiecărui stat membru şi trebuie să evite strict orice formă de inversare a integrării în piaţa unică, în Spaţiul Schenen şi în Uniunea Europeană în general. Trebuie să garantăm cele mai mari realizări ale Uniunii Europene".
Comunicatul Grupului Vişegrad este o contribuţie la summitul programat pe 25 martie la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE. De asemenea, este reacţia Cehiei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei la planul Comisiei Europene de reformare a Blocului comunitar, în contextul în care surse UE au semnalat că ideea treptelor diferite de integrare ar fi un semnal adresat ţărilor central şi est-europene.
Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate. În cursul unui discurs rostit în Parlamentul European, Jean-Claude Juncker a prezentat "Carta Albă privind Viitorul Europei", notând principalele realizări ale Uniunii Europene: "pacea timp de şapte decenii şi o Uniune Europeană extinsă, cu 500 de milioane de cetăţeni care trăiesc în libertate într-un spaţiu care este una dintre cele mai prospere economii din lume". "Carta Albă" abordează şi provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, prezentând cinci scenarii ale modului în care UE poate evolua până în anul 2025 în funcţie de intenţiile statelor membre. "Carta Albă" reprezintă contribuţia Comisiei Europene la summitul programat pe 25 martie la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE.
Surse diplomatice au avertizat recent că planul lui Jean-Claude Juncker de construire a unei Uniuni Europene cu grade diferite de integrare are rolul consolidării unităţii, creând şi modalităţi "alternative" de cooperare, fiind un semnal privind nemulţumirea faţă de ţări estice, afirmă surse citate de Reuters. "O Europă cu mai multe viteze este deja un lucru existent. Nu are nimeni o problemă cu acest lucru", a declarat un oficial UE de rang înalt, explicând că zona euro este un exemplu în acest sens. "Deci, de ce se adoptă acum un astfel de registru discursiv? Sunt iritaţi de ţări estice ... Este o tendinţă spre separare", a adăugat el. Observând că un obstacol în calea aprofundării integrării în zona euro este reprezentat de modalităţile diferite propuse de Germania şi Franţa, oficialul UE a argumentat că abordarea gradelor diferite de integrare pare a fi o încercare de sancţionare a ţărilor post-comuniste. Ungaria şi Polonia, în special, au stârnit nemulţumirea liderilor Uniunii Europene prin contestarea normelor democratice şi prin opoziţia faţă de redistribuirea refugiaţilor. Recent, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a acuzat ţările est-europene că tratează Uniunea Europeană ca un bancomat.
România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.
Planul constă în prezentarea a cinci scenarii de lucru care "nu sunt exhaustive şi nici nu se exclud unul pe altul", anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
Scenariul 1: Continuarea actualei direcţii - Cele 27 de state UE se vor concentra pe implementarea agendei de reformă în spiritul trasat de Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker şi a Declaraţiei de la Bratislava.
Scenariul 2: Nimic altceva în afara pieţei unice - Cele 27 de state membre transferă treptat accentul pe piaţa unică, dat fiind că statele membre nu reuşesc să ajungă la poziţii comune într-un număr din ce în ce mai mare de direcţii politice de cooperare.
Scenariul 3: Cei care vor mai mult contribuie mai mult - UE27 continuă ca în prezent, dar, în plus, le permite statelor membre să aibă acţiuni suplimentare în anumite zone de cooperare, precum apărarea, securitatea internă şi dezvoltarea socială. În funcţie de intenţie, una ori mai multe alianţe se pot configura în zone diferite zone politice.
Scenariul 4: Mai puţin, dar mai eficient - UE27 se concentrează pe rezultate mai bune şi mai rapide în domenii politice specifice, reducând eforturile unde există percepţia că activităţile nu au valoarea scontată. Atenţia şi resursele limitate se concentrează pe anumite zone politice.
Scenariul 5: Mult mai mult împreună - Statele membre decid să aloce structurilor comune mai multe atribuţii, resurse şi putere decizională. Deciziile se iau mai rapid la nivel european şi sunt implementate mai rapid.
Jean-Claude Juncker s-a declarat favorabil, săptămâna trecută, unei Uniuni Europene cu structuri diferite de integrare, în funcţie de intenţiile şi capacităţile fiecărui stat membru, precizând că va elabora un plan concret. "Mai vrem să avansăm împreună în formatul de 28 de ţări membre? Ori ar trebui ca cei care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe alţii, creând o construcţie mai structurată, deschisă tuturor!?", a declarat Jean-Claude Juncker, potrivit cotidianului La Libre Belgique, în cursul unei întâlniri cu studenţi la Universitatea catolică francofonă Louvain-la-Neuve (UCL), situată în apropiere de Bruxelles. "A venit momentul în care nu ne mai imaginăm că am putea face toţi aceleaşi lucruri împreună", a admis Jean-Claude Juncker în cursul conferinţei pe tema "Europa: o viziune a viitorului". "Voi face propuneri în acest sens zilele următoare", a adăugat Juncker.
"Ar trebui ca, în momentul aniversării Tratatului de la Roma, (...) să încercăm să ajungem la un acord asupra elementelor esenţiale. Cei care sunt de acord pentru a face cât mai multe lucruri împreună trebuie să stabilească ce este esenţial de făcut, indiferent că sunt 15 sau 28. Iar aceste lucruri pot varia de la un domeniu la altul" - apărare, politici economice şi altele, a explicat preşedintele Comisiei Europene.
Reluând o temă abordată deja într-un discurs rostit la Maastricht în decembrie 2016, Jean-Claude Juncker a evocat ideea unor "orbite" diferite pentru ţările membre UE, în funcţie de gradul acestora de integrare. "Cred că trebuie să ne imaginăm un continent în cercuri concentrice. În jurul nucleului Europei vor exista orbite pe care se vor poziţiona cei cărora nu le place să împărtăşească toate ambiţiile altora. Văd acolo Marea Britanie, spre exemplu, Turcia şi alte ţări", a subliniat Juncker.
Citeşte şi: Uniunea Europeană analizează posibilitatea organizării unor discuţii la nivel înalt cu Israelul. Ce PREOCUPĂRI există la nivelul Uniunii
Citeşte şi: O înregistrare VIDEO surprinde apropierea unor avioane RUSE de un distrugător american, în Marea Neagră
Citeşte şi: Angela Merkel va efectua o vizită oficială în Statele Unite, pentru o ÎNTREVEDERE cu Donald Trump
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: SURSE: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe