„Gunoi” de 1 milion de dolari. Ce a găsit o familie din Statele Unite în mijlocul drumului

Publicat: 22 05. 2020, 07:44
Actualizat: 22 05. 2020, 07:47

Săptămâna trecută, familia Schantz din Virginia a avut parte de surpriza vieţii în timpul unei plimbări cu maşina. Au observat un vehicul din faţa lor, care a evitat în ultimul moment să lovească ceea ce părea a fi un mare sac de gunoi, după cum a declarat pentru CNN Scott Moser, de la departamentul şerifului din Caroline, SUA.

Membrii familiei Schantz nu au trecut mai departe, ci s-au oprit şi au luat sacul, pe care urmau să îl arunce odată ajunşi la destinaţie. „În loc să lase gunoiul în drum, s-au oprit, l-au ridicat, şi l-au aruncat pe bancheta din spate”, a relatat Moser.

Dar puţin mai târziu au găsit alt sac, aruncat pe marginea şoselei, pe care l-au aşezat alături de primul. Ajunşi acasă, au vrut să arunce „gunoiul”, însă au descoperit în schimb două grămezi uriaşe de bani. În total, au găsit în mijlocul drumului aproape 1 milion de dolari.

Aceştia au alertat autorităţile locale, care încă încearcă să identifice sursa banilor. Scott Moser laudă spiritul civic al familiei Schantz, care a ales să nu păstreze banii descoperiţi întâmplător. „E vorba, totuşi, de 1 milion de dolari.”