Vladimir Putin va efectua o vizită în Polonia în această toamnă
„Vladimir Putin şi Donald Tusk au stabilit o vizită a premierului rus în această toamnă în Polonia”, a precizat el.
De asemenea, aceştia „au hotărât să convoace o comisie interguvernamentală de cooperare economică şi comercială”, a menţionat Peskov, adăugând că „data acestei reuniuni va fi anunţată”.
„Premierii au trecut în revistă în cadrul conversaţiei lor numeroase probleme referitoare la cooperarea comercială şi economică dintre Rusia şi Polonia”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.