„Această vânzare vine în sprijinul intereselor SUA în domeniul securităţii naţionale şi al politicii externe şi sprijină securitatea pe termen lung a Arabiei Saudite şi a regiunii Golfului, în faţa ameninţărilor iraniene şi a altor ameninţări regionale. Vânzarea acestui echipament nu va modifica echilibrul militar de bază în regiune. Această vânzare potenţială va creşte substanţial capacitatea Arabiei Saudite de a se apăra împotriva ameninţării în creştere privind rachetele balistice din regiune„, se arată într-un comunicat emis de Washington.
Sistemul THAAD – care a fost deja furnizat vecinilor Arabiei Saudite, Qatar şi Emiratele Arabe Unite – reprezintă una dintre cele mai capabile baterii defensive de rachete din arsenalul american şi este echipat cu o tehnologie avansată de radare.
În luna septembrie, Coreea de Sud a implementat sistemul american de apărare antirachetă THAAD, catalogând situaţia drept o măsură urgentă pentru a contracara ameninţările din partea Coreei de Nord.
Tot vineri, Arabia Saudită a anunţat că va cumpăra sisteme antiaeriene S-400 şi arme Kalashnikov AK-103 din Rusia. Arabia Saudită este al doilea aliat al Statelor Unite, după Turcia, care achiziţionează sisteme antiaeriene S-400 din Rusia.
Citeşte şi: Avertismentul unui oficial rus, întors de la Phenian: Coreea de Nord vrea să testeze o rachetă care poate atinge teritoriul SUA
Citeşte şi: Arabia Saudită va cumpăra sisteme antiaeriene S-400 din Rusia. Contracte privind investiţii de miliarde, semnate de regele Salman
Citeşte şi: Gest de RECONCILIERE în Spania. Reprezentantul Madridului în Catalonia prezintă scuze pentru acţiunile violente ale poliţiei/ Semnalul pe care l-au dat băncile