Prima pagină » Știri externe » Guvernul brazilian i-a acordat permis de rezidenţă fostului activist italian Cesare Battisti

Guvernul brazilian i-a acordat permis de rezidenţă fostului activist italian Cesare Battisti

Guvernul brazilian i-a acordat permis de rezidenţă fostului activist italian Cesare Battisti, după ce instanţa supremă a refuzat la începutul lunii iunie extrădarea acestuia spre Italia, anunţă Ministerul Muncii, citat de AFP.
23 iun. 2011, 11:21, Știri externe

Decizia era aşteptată după eliberarea pe 9 iunie a lui Battisti, încarcerat patru ani în Brazilia.

Cesare Battisti, 56 de ani, este căutat de Italia după ce a fost condamnat în 1993 la închisoare pe viaţă pentru crime comise la sfârşitul anilor 1970. Battisti susţine că este nevinovat.

Eliberarea lui Battisti, care a stârnit indignare în Italia, a relansat criza diplomatică între cele două ţări.