„Vom răspunde într-un mod foarte puternic. Vom epuiza toate variantele interne pentru a apela apoi la justiţia internaţională, dacă este necesar”, a spus Jordi Turull.
Guvernul Cataloniei va contesta la Curtea Constituţională şi la Curtea Supremă decizia premierului spaniol Mariano Rajoy de a înlătura din funcţie toţi membrii executivului regional şi de a organiza alegeri anticipate în termen de şase luni.
Senatul Spaniei este aşteptat să aprobe, vineri, planul lui Rajoy, în urma căruia executivul de la Barcelona va acţiona strict în baza directivelor primite de la guvernul de la Madrid. Formaţiunea conservatoare Partidul Poporului, condusă de către Mariano Rajoy, deţine majoritatea în Senat.
Guvernul Rajoy a stabilit patru obiective în privinţa Cataloniei: revenirea în legalitate, recuperarea stării de normalitate şi coabitare în regiune, continuarea dezvoltării economice şi organizarea de alegeri regionale.
Şeful executivului catalan, Carles Puigdemont, a anunţat că va răspunde la acţiunile guvernului central condus de către Mariano Rajoy, care „încearcă să lichideze guvernarea autonomă şi democraţia”, demersul fiind „cel mai grav atac la adresa instituţiilor şi cetăţenilor din Catalonia de la dictatura militară a lui Francisco Franco”.
Citeşte şi: CRIZA din Catalonia. Ministrul spaniol de Justiţie: Nu pot fi rezolvate toate problemele doar prin organizarea de alegeri regionale
Citeşte şi: TENSIUNI în Turcia: Primarul din Ankara şi-a anunţat demisia, pe fondul presiunilor exercitate de preşedintele Erdogan
Citeşte şi: Angela Merkel, contestată în interiorul propriului partid. Declaraţii dure la adresa cancelarului german