- Home
- Externe
- PRAGA, (08.02.2016, 17:39)
- Valentin Vidu - Mediafax
Guvernul ceh a "plătit răscumpărare" pentru eliberarea a două femei răpite în Pakistan
Guvernul ceh ar fi plătit o răscumpărare în valoare de şase milioane de dolari în schimbul eliberării, anul trecut, a două cetăţene luate ostatice în Pakistan, potrivit unei reviste cehe, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina electronică.
![Imaginea articolului Guvernul ceh a "plătit răscumpărare" pentru eliberarea a două femei răpite în Pakistan](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/15052211/1/rapire.jpg?width=560)
Guvernul ceh a "plătit răscumpărare" pentru eliberarea a două femei răpite în Pakistan
Negocierile cu răpitorii referitoare la răscumpărare au fost purtate de către Consiliul ceh pentru Securitatea Statului, potrivit revistei Respekt.
Studentele cehe Hana Humpalova şi Antonie Chrastecka au fost răpite de către persoane înarmate în martie 2013, în provincia pakistaneză Balucistan (sud-vest), în apropiere de frontiera cu Afganistan şi Iran.
Cele două tinere, în vârstă de 24 de ani la vremea respectivă, au pătruns în Pakistan din Iran, ca turiste.
Într-o înregistrare video publicată la scurt timp după ce au fost răpite, cele două femei au îndemnat la eliberarea specialistei pakistaneze în neurologie Aafia Siddiqui, încarcerată în 2010 în Statele Unite după ce a fost acuzată de legături teroriste.
Guvernul ceh a anunţat eliberarea femeilor şi întoarcerea lor la Praga pe 28 martie 2015, după aproximativ doi ani de captivitate.
Un purtător de cuvânt al Guvernului, Martin Ayrer, citat de AFP, a declarat că premierul Bohuslav Sobotka "nu va comenta această informaţie".
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/14959361/1/militar-mali-afp.jpg?height=75)
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=15052211&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe