China revendică şapte recifi din Arhipelagul Spratly, situat în Marea Chinei de Est, într-o zonă disputată cu Filipine şi Vietnam.
„În acest moment, solicităm o susţinere mai mare din partea Statelor Unite în sensul de a ne apăra cu o forţă mai mare în aplicarea dreptului internaţional”, a declarat Albert del Rosario.
„Sperăm să vedem un sprijin substanţial din partea Statelor Unite”, a adăugat şeful diplomaţiei filipineze, fără a oferi detalii la ce fel de susţinere se referă.
Săptămâna viitoare, 11.500 de militari filipinezi şi americani vor participa la manevre în Filipine.
Zilele trecute, Statele Unite şi Indonezia au efectuat exerciţii navale în apropierea Arhipelagului Natuna, în Marea Chinei de Est, într-o zonă vizată de China, iar Guvernul de la Jakarta speră că în această regiune vor fi efectuate constant manevre militare. Manevrele militare americano-indoneziene s-au desfăşurat în apropierea unor zone din Marea Chinei de Est disputate de China cu Filipine, Vietnam, Malaysia, Brunei şi Taiwan.
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat vineri că Statele Unite vor trimite armament de ultimă generaţie, inclusiv avioane militare invizibile pe radare şi sisteme de contracarare a atacurilor cibernetice, în ţările aliate din Asia.
Potrivit preşedintelui SUA, Barack Obama, China încearcă să intimideze ţările mai mici din vecinătate prin construirea de insule artificiale în zone disputate. „Suntem preocupaţi privind situaţiile în care China nu respectă neapărat normele şi reglementările internaţionale, profitând de mărime şi de capacităţi pentru a exercita forţă asupra ţărilor aflate în poziţii subordonate”, a declarat Barack Obama în cursul unei vizite în Jamaica. „Credem că aceste situaţii pot fi soluţionate diplomatic, dar doar din cauza faptului că Filipine sau Vietnam nu sunt la fel de mari precum China nu îndeamnă că pot fi împinse spre margine”, a adăugat preşedintele Statelor Unite.
Barack Obama a făcut aceste declaraţii în contextul în care China a justificat construirea unor insule artificiale în zone disputate situate în apropierea frontierelor cu Vietnamul, Filipine, Malaysia, Brunei şi Taiwan.