Guvernul elveţian va acorda 170 milioane de euro pentru România şi Bulgaria
Consiliul federal (Guvernul) elveţian a transmis vineri Parlamentului o propunere privind acordarea sumei de 170 de milioane de euro reprezentând contribuţia acestei ţări la extinderea Uniunii Europene în favoarea României şi Bulgariei, informează un comunicat al Ministerului elveţian de Externe.

Guvernul elveţian va acorda 170 milioane de euro pentru România şi Bulgaria
Conform propunerii, contribuţia Elveţiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul unei Uniuni Europene extinse este repartizată pe o perioadă de cinci ani.
România ar urma să beneficieze de circa 120 de milioane de euro, iar Bulgaria, de 50 de milioane de euro. Propunerea respectivă se bazează pe legea federală privind cooperarea cu ţările din Europa de Est, adoptată la 26 noiembrie 2006.
La 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană a primit în rândurile ei doi membri noi, respectiv Bulgaria şi România. Elveţia are tot interesul ca cele două ţări să se integreze în mod armonios în rândul UE, subliniază Ministerul de Externe. Angajamentul Elveţiei nu reprezintă numai un semn de solidaritate, ci favorizează şi relaţiile economice şi politice cu Bulgaria şi România, precum şi cu UE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


