Guvernul israelian aprobă construcţia unei mari colonii în Cisiordania

Guvernul israelian a dat undă verde fazei iniţiale a proiectului care prevede crearea unei colonii cu 6.000 de locuinţe într-un important sector din Cisiordania ocupată, au explicat joi surse concordante.

Urmărește
200 afișări
Imaginea articolului Guvernul israelian aprobă construcţia unei mari colonii în Cisiordania

Guvernul israelian aprobă construcţia unei mari colonii în Cisiordania (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Coloniştii şi Guvernul israelian ar trebui să ştie că vor fi traşi la răspundere", a reacţionat într-o declaraţie pentru AFP purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, Nabil Abu Rudeina, amintind de statutul de stat observator nemembru al ONU obţinut de Palestina, care deschide noi posibilităţi de recurs în faţa instanţelor judiciare internaţionale.

"După mulţi ani, suntem bucuroşi să putem anunţa că Guvernul israelian a decis să creeze un oraş în Gush Etzion", a afirmat pentru AFP David Perel, şeful consiliului regional al acestui mare bloc de colonii, situat la vest de oraşul palestinian Bethleem.

Potrivit lui, Guvernul a adoptat planificarea proiectului de construire a 523 de locuinţe în sectorul Gevaot, prezentat în 2000 de către Consiliul regional al Gush Etzion, rămas până în prezent literă moartă. "Este un progres enorm", a apreciat el.

Proiectul prevede construirea a 6.000 de locuinţe.

Hagit Ofran, o purtătoare de cuvânt a organizaţiei non-guvernamentale israeliene anticolonizare Pacea Acum, a confirmat acest acord.

"Ministerul Apărării a dat undă verde fazei iniţiale a proiectului de ridicare a 523 de locuinţe în sectorul Gevaot", a declarat ea pentru AFP.

Faza demarată de Ministerul Apărării permite publicului să emită eventuale obiecţii asupra acestui proiect care îşi propune să creeze o continuitate teritorială israeliană între Gush Etzion şi cartierele de colonizare din sudul Ierusalimului, a subliniat Ofran.

"Pentru moment, la faţa locului nu există decât câteva rulote şi un yeshiva (institut talmudic), şi mai este de aşteptat până când lucrările să poată demara efectiv la Gevaot", a precizat Ofran.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării nu a confirmat sau dezminţit aceste informaţii.

Autorităţile din Israel, în plină campanie electorală, au anunţat în ultimele zile proiecte de construcţire a mii de locuinţe în cartierele de colonizare din Ierusalimul de Est, precum şi în Cisiordania ocupată, provocând reacţii de condamnare din partea comunităţii internaţionale.

"Frontierele statului palestinian au fost stabilite pe ansamblul teritoriilor ocupate începând cu anul 1967, inclusiv Ierusalimul de Est, iar toate coloniile din statul palestinian sunt ilegale", a subliniat Abu Rudeina, făcând referire la rezoluţia asupra statutului Palestinei, votată de Adunarea generală a ONU la 29 noiembrie.

Reprezentantul UE pentru Afaceri externe, Catherine Ashton a condamnat joi "expansiunea fără precedent a coloniilor în jurul Ierusalimului"

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici