- Home
- Externe
- MOSCOVA, (15.01.2020, 15:49)
- Mihai Draghici
Guvernul Rusiei a demisionat în bloc după discursul lui Vladimir Putin. Liderul rus a propus reforme care vor slăbi puterea succesorului său
Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri în contextul unor schimbări constituţionale anunţate de preşedintele Vladimir Putin în discursul anual privind starea naţiunii, în faţa Parlamentului. Liderul rus a acceptat demisia Guvernului.
Urmărește
18361 afișări
Sursă foto: Profimedia
Decizia Guvernului rus a venit după ce Vladimir Putin a propus amendamente constituţionale prin care puterea succesorului său va fi slăbită iar premierul şi parlamentul vor avea puteri sporite, explică CNN.
Dmitri Medvedev a argumentat că Vladimir Putin a formulat o serie de "modificări fundamentale" în Constituţia Rusiei. "Aceste schimbări, dacă vor fi adoptate şi cel mai probabil vor fi adoptate, aşa cum a spus Putin, vor genera schimbări semnificative nu doar pentru un număr de articole ale Constituţiei, ci şi pentru balanţa puterii în întregime", a declarat Dmitri Medvedev, citat de agenţia de presă Sputnik.
Vladimir Putin a propus miercuri acordarea Dumei de Stat prerogativa desemnării premierului, a vicepremierului şi a miniştrilor, precizând că preşedintele va fi obligat să numească în funcţii persoanele desemnate.
"Propun modificarea ordinii şi sarcinilor Dumei de Stat, care nu doar va accepta, ci şi va desemna candidatul pentru conducerea Guvernului Rusiei. Ulterior, pe baza recomandării premierului, vor fi desemnaţi vicepremierii şi miniştrii", a declarat Vladimir Putin, subliniind că preşedintele va fi obligat să numească în funcţii candidaţi desemnaţi. "Cu alte cuvinte, preşedintele nu va mai putea respinge candidaţii aprobaţi de Parlament pentru aceste funcţii", a explicat Vladimir Putin, conform agenţiei Tass. Vladimir Putin i-a mulţumit lui Dmitri Medvedev pentru activitate şi l-a rugat să rămână în funcţie până la numirea unui nou Cabinet.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Putin: Puterile nucleare poartă o responsabilitate specială privind dezvoltarea durabilă a omenirii
Citește și: Vladimir Putin spune că Rusia are „datoria” să protejeze adevărul istoric despre victoria împotriva fascismului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:33
„Ne uităm în oglindă şi ne vedem frumoşi". Radiografia făcută de Marcel Ciolacu la Congresul PSD
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump