- Home
- Externe
- MADRID, (20.10.2017, 12:29)
- Marian Avram
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mariano Rajoy: Am ajuns la un punct limită privind situaţia din Catalonia/ Guvernul spaniol a ajuns la un acord cu opoziţia şi anunţă alegeri regionale, în ianuarie
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat, vineri, că situaţia din Catalonia a ajuns la un "punct limită" şi consideră drept "inacceptabil" faptul că guvernul regional catalan încalcă legea cu bună ştiinţă, relatează site-ul publicaţiei El Mundo.
Urmărește
3771 afișări
Guvernul spaniol intenţionează să organizeze alegeri regionale în Catalonia
"Au fost foarte prudenţi, ne-am gândit la foarte multe lucruri, am avertizat, dar este inacceptabil faptul că un guvern încalcă legea cu bună ştiinţă. Obiectivul măsurilor noastre este revenirea la respectarea legii, pentru că nu este posibil ca o parte a ţării să nu aplice legea. Vrem să revenim la normalitate. Este complicat când legile sunt ignorate şi referendumuri sunt organizate fără nicio garanţie. Am ajuns la un punct limită. Când cineva foloseşte radicalismul, iată ce se întâmplă", a spus Rajoy, la Bruxelles.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ursula von der Leyen s-a îmbolnăvit de pneumonie „în formă severă”
-
Ministerul Energiei: Liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale se va face etapizat şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025
-
Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Intervenţia autorităţilor s-a încheiat fără incidente majore
-
Guvernul pregăteşte eliminarea plafonării tarifelor la energie electrică şi gaze
Premierul spaniol a reiterat faptul că sâmbătă vor fi anunţate măsurile în privinţa Cataloniei, dar a subliniat că "aplicarea Articolului 155 nu presupune folosirea forţei, este un instrument inclus în Constituţie şi care este similar celor din alte state europene; limitarea va fi temporară, pentru recuperarea legalităţii instituţionale".
Mariano Rajoy a respins posibilitatea unor discuţii suplimentare cu guvernul regional al Cataloniei.
"Guvernul a avut multe încercări pentru o soluţie şi a cerut un singur lucru: un răspuns pozitiv sau negativ în privinţa declarării independenţei. Au primit un termen, apoi încă unul, iar eu am fost criticat pentru că nu acţionez. Suntem în această situaţie pentru că ei (n.a. - guvernul regional al Cataloniei) au vrut asta, iar consiliul de miniştri va face demersurile pentru recuperarea legalităţii. Nu este o chestiune de regiuni, suntem în Europa, există nişte valori şi principii", a mai spus Rajoy.
Întrebat dacă se teme că ar putea avea loc noi violenţe de stradă în Catalonia, precum cele din 1 octombrie, Mariano Rajoy şi-a manifestat încrederea că situaţia nu se va mai repeta.
"Forţele de securitate au toată susţinerea Spaniei şi a premierului. Sper că autorităţile vor acţiona într-un mod mai responsabil decât în precedentele ocazii. Ei (catalanii) sunt responsabili pentru tot ce se întâmplă acum, guvernul Cataloniei şi-a apărat greşit poziţia. Nu li s-a cerut decât să clarifice dacă au declarat sau nu independenţa", a precizat şeful guvernului de la Madrid.
Prezent la summitul UE de la Bruxelles, Mariano Rajoy a refuzat să explice situaţia Cataloniei în faţa omologilor săi europeni, justificând că nu este nici momentul, nici locul potrivit.
Lideri de stat precum Emmanuel Macron, Angela Merkel, Theresa May sau premierii Olandei şi Luxemburgului au avut o poziţie foarte clară privind susţinerea Spaniei şi necesitatea respectării cadrului constituţional.
Guvernul spaniol a ajuns, vineri, la un acord cu Partidul Socialist (PSOE), aflat în opoziţie, pentru a organiza alegeri regionale în Catalonia, în luna ianuarie, ca parte a pachetului de măsuri ce vizează suspendarea autonomiei regiunii, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Anunţul a fost făcut de către Carmen Calvo, unul dintre liderii socialiştilor spanioli, într-un interviu acordat televiziunii naţionale spaniole.
Premierul Mariano Rajoy va prezida sâmbătă o şedinţă a Executivului pentru a declanşa procesul de suspendare a autonomiei regiunii catalane.
Anterior, Guvernul spaniol a anunţat că va declanşa sâmbătă articolul 155 din Consituţia spaniolă ce prevede suspendarea autonomiei politice a regiunii catalane.
Joi, Carles Puigdemont a transmis o scrisoare Madridului în care a precizat că Parlamentul catalan ar putea vota declaraţia de independenţă, dacă premierul Rajoy va activa articolul 155 din Constituţia spaniolă şi dacă va refuza negocierile cu liderii regiunii catalane.
La 1 octombrie, autorităţile regionale din Catalonia au organizat un referendum pe tema independenţei, în timpul căruia au avut loc confruntări între forţele spaniole de ordine şi votanţii din Catalonia.
Potrivit rezultatelor anunţate de autorităţile catalane, peste 90% dintre cei care au participat la vot s-au declarat în favoarea independenţei, însă rata prezenţei la voi a fost de doar 43%.
Citește pe alephnews.ro: Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
China se confruntă cu un nou focar provocat de un virus la cinci ani după ce a început pandemia COVID-19. Ce este HMPV
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Amanta (devenită, între timp, titulara) ICH este gravidă?! 😲 Tatăl ar fi pufosul Goe, fiul unui multimilionar imobiliar
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe