Prima pagină » Știri externe » Uraganul Irene, reclasat la categoria a 2-a şi se îndreaptă spre Republica Dominicană şi Haiti

Uraganul Irene, reclasat la categoria a 2-a şi se îndreaptă spre Republica Dominicană şi Haiti

Uraganul Irene, care ameninţă Puerto Rico, Republica Dominicană şi Haiti, unde a fost emisă o alertă de cod roşu, a fost reclasat la categoria a 2-a, a anunţat luni Centrul naţional american pentru uragane (NHC).
Uraganul Irene, reclasat la categoria a 2-a şi se îndreaptă spre Republica Dominicană şi Haiti

Uraganul, care s-a format sâmbătă în Caraibe, se afla la ora 01.00 GMT (04.00 ora României) la 210 kilometri est de Puerto Plata (Republica Dominicană), fiind însoţit de rafale de vânt ce se apropie de 160 de kilometri pe oră, a adăugat NHC, precizând că Irene urmează să treacă prin nordul Republicii Dominicane şi Haiti în cursul nopţii de luni spre marţi.

Irene ar putea să se intensifice şi să treacă la categoria a 3-a marţi, potrivit centrului, cu sediul la Miami.